Iar mi-am adus aminte de tine.
Da, încă nu-mi convine că ai plecat, că nu mai ești, că n-ai să te mai întorci.
Îmi e dor de nopțile în care veneai la noi acasă și stăteam de vorbă până târziu, împreună cu Adiță, chiar dacă el stătea mai mult cu noi din cauza calculatorului, și deodată ne trezeam cu mama în cameră, că eu aveam a doua zi ore de la 7:30 iar tu... nah, nu mă lăsai să dorm.
Subiectele noastre preferate: fetele, băieții și ce-o să ne facem noi când vom fi mari! Eh, fiecare cu visul lui, dar în toate eu eram mâna ta dreaptă, și vice versa.
Zi și tu, cum să nu mi se facă dor de tine? Cum că nu mă gândesc la tine?
Of, îți simt lipsa, și nu numai eu, ci toată lumea care a știut ce fel de om ești.
S-au făcut aproape 2 ani.
Eu tot n-am trecut peste.