vineri, 28 ianuarie 2011

Eu nu pot zbura

Mă uitam în dimineața aceasta la un porumbel.
Se plimba în cerc căutând ceva - cel mai probabil de mâncare. A văzut că nu-i de el, că nu e nimic, sau că nu-i place, și pe cale de consecință, și-a luat zborul.

În gândul meu "Tu poți zbura.."




miercuri, 26 ianuarie 2011

Iar mi-am adus aminte de tine.
Da, încă nu-mi convine că ai plecat, că nu mai ești, că n-ai să te mai întorci.
Îmi e dor de nopțile în care veneai la noi acasă și stăteam de vorbă până târziu, împreună cu Adiță, chiar dacă el stătea mai mult cu noi din cauza calculatorului, și deodată ne trezeam cu mama în cameră, că eu aveam a doua zi ore de la 7:30 iar tu... nah, nu mă lăsai să dorm.
Subiectele noastre preferate: fetele, băieții și ce-o să ne facem noi când vom fi mari! Eh, fiecare cu visul lui, dar în toate eu eram mâna ta dreaptă, și vice versa.
Zi și tu, cum să nu mi se facă dor de tine? Cum că nu mă gândesc la tine?
Of, îți simt lipsa, și nu numai eu, ci toată lumea care a știut ce fel de om ești.
S-au făcut aproape 2 ani.
Eu tot n-am trecut peste.

luni, 24 ianuarie 2011

Pe zi ce trece, aflu tot mai multe

Ieri învățam de zor pentru examentul de azi până când îmi sună telefonul.
"Edi!"... :D
"Da, spune!"
"Băi, caută melodia 'The Sage' de la Emerson Lake & Palmer."
"Hm... Emerson Lake & Palmer zici?"
"Aha.."
"Okay!"

Caut eu melodia, o ascult, dar, desigur, din cauza stresului, chiar nu am reușit să pătrund melodia în niciun fel; practic, am trecut prin ea ca Vodă prin lobodă...

Cinci minute mai târziu iar mă sună Edi:
"Ei, cum a fost?"
"Uhm.. da, a fost drăguță piesa!"
"Hm, ai pățit ceva?"
"Nu, nimic, îs doar agitată și stresată că am mâine un examen ..[asta e momentul în care îi povestesc eu despre cât de varză sunt la examenele orale etc.]... De aia, nici nu am reușit să mă bucur și să absorb melodia."
"Aha, asta explică multe. De obicei te ești mult mai entuziasmată când vine vorba de melodii de genul ăsta. De aia te-am și sunat, știam că o să-ți placă."

... astăzi mi-am adus aminte de ce mi-a zis Edi "de obicei ești mai entuziasmată când vine vorba de melodii de genul ăsta" și îmi vine să zâmbesc continuu pentru că prietenia este, într-adevăr, ceva de neprețuit! Oameni care cunosc tot felul de nimicuri despre tine, gen că-ți place să descoperi melodii noi, sau că îți place să ieși noaptea, că... nu știu, chestii de genul ăsta. Și că mai și țin cont de ele, și că se gândesc la tine când dau peste ceva ce știu că ție-ți place. E minunat! :-)

Și pentru toți prietenii din lumea asta, vă prezint Emerson Lake & Palmer:


Asibaris vă salută! :-)

vineri, 21 ianuarie 2011

Alte descoperiri :-)

Când sunt liberă și am posibilitatea de a căuta și asculta muzici noi, ghici ce, n-o fac!
Când nu am timp, pfoai, dau de tot felul de minunății, de niște chestii care mi se par UAU!!!! și îmi vine să caut cât mai multe chestii.
Păi în perioada asta de stresiune am ascultat muzică nouă, fraților! Eu care mă plafonasem de-a dreptul, eu care ce-mi pica din youtube digeram. Acum îs mai cu moț.. Of, of, of! :-)

În fine, am descoperit pe Anthony and the Johnsons. Mie mi s-a părut numele cunoscut, apoi am pus prima melodie care a apărut pe youtube când am dat search și mi s-a părut și stilul recognoscibil. Băi, al naibii, știam eu că au făcut ei un soundtrack. Și așa era! Dar nu al filmului la care mă gândisem inițial.
Bine că am dat peste melodia "Bird Gehrl" și mi-am adus imediat aminte de scena din "V for Vendetta".. Ah, superb film! L-am văzut de ț ori până acum, și m-aș mai uita de altele ț!
Iată și melodia cu niște scene din film:



Dar asta este melodia care îmi place mie în mod deosebit :D


Și de la prima, prima melodie, de la primele acorduri, de când i-am auzit glasul solistului pentru prima oară, mi-am adus aminte de Me'Shell :-)


Hehe, this brings back memories. Bad memories even :))

Asibaris vă salută!



joi, 20 ianuarie 2011

Sesiune

Primul examen s-a terminat, cu bine chiar. :-) Chiar sunt bucuroasă că am terminat-o cu Shoah-ul.. Și mulți alții ca mine, desigur! :))
Acum urmează un week-end de coșmar și apoi o săptămână de coșmar. Nu știu ce i-a apucat anul ăsta pe profesori, dar toți au avut câte un proiect pentru noi, TOȚI!
Și n-am nimic împotrivă, dar deadline-ul e cam același pentru fiecare curs și unii se mai trezesc să ne dea temele cu o săptămână înainte. Foarte tare!

"Luați de aici teme, copii, că este cafea destulă!"

Și melodia zilei de azi:

miercuri, 19 ianuarie 2011

PS

Melodia asta este PIZ-DĂ!



Later update:

Ador când găsesc tot felul de linkulețe de-ale mele împrăștiate prin toate colțurile internetului și când dau click găsesc mereu altceva, chiar ceva de care am uitat - ca melodia aceasta, de exemplu! E absolut minunat! :-)

Descoperiri

Astăzi am descoperit că:
1. și drojdia are termen de garanție.
Eh, tot mi-a crescut aluatul :)).
2. știu să-mi administrez foarte bine banii
3. îmi place Robert Plant
Robert Plant - Monkey

Asculta mai multe audio diverse


4. mi-am uitat pașaportul acasă
5. am nevoie cruntă să interacționez cu o persoană - oarecare, nu cineva anume!

Fin!

duminică, 9 ianuarie 2011

De început de an.. :-)

Și a venit 2011. Yey!
Reflectând asupra celor ce au fost, am evoluat, iar ăsta-i un gând care mă-ncântă de numa, numa! Cât de plăcut este să ajungi într-un punct în care trebuie să tragi o linie sub care scrie ceva de genul "+, profit, săgeată-n sus.."! Mda, sunt o pragmatică, ce să-mi faci?

Cine a spus ca o cafea la ora 17 nu este bun? Ba mi se pare că are un gust mai plăcut decât aia de dimineața :)). Eh, ba nu, îi lipsește laptele.. Dar merge și asta neagră.

Deci multe plusuri pe 2010, sper să fie la fel și anul acesta.
Altceva... Hm, îmi place de un băiețandru cu 2 ani mai mic ca mine.
De regulă nu mă interesează vârsta, dar acum e bizar pentru că e mai mic decât mine. De obicei îmi plac ăștia mai mari.
Subiect neinteresant...

M-am apucat de scris pentru licență, ceea ce este incredibil! Acum am și temă, am și ceva articole citite, idei formate, mâine mă duc și la coordonatoare. Miau!

Filme.. nu mai am răbdare să mă uit la filme! :( Și o fi din cauză că mă uit singură, habar n-am! Când îs acasă, de abia aștept să vină seara să mă uit la film cu fratello, și cu prietenul meu la fel, dar când ajung acasă (adică în apartamentul închiriat), meh, parcă nu mai e la fel de fun. Și înainte muream dacă îndrăznea careva să vrea să se uite la film cu mine :))).
Aseară m-am uitat la "Scarface" și mi-a placut. Și acum mi-am promis că nu las sesiunea să-nceapă până nu fac un maraton "The Godfather". Mda, this is a must!

Buuun... muzica! Subiectul meu preferat! :-)
Well, trec printr-o perioadă în care sufletul și urechile mele nu cer altceva decât pian. Hai, pe alocuri câte o chestiuță mai dub, mai dnb, mai jazzy, mai funky, mai whatever. Repet, pe alocuri..
Desigur, ascult Chopin... (sunt atât de previzibilă)
Acum chestie fun! Compozitorii mei preferați sunt Vivaldi și Chopin (în ordinea aceasta) și amândoi sunt Pești :))). How is that not funny?! =))

Carieră. Păi, am stat vreo 2 săptămâni pentru un post de redactor de știri externe la Realitatea. Nu mi-a plăcut. Dar nu mi-a plăcut deloc, deloc! Jurnalismul de tipul ăla clar nu este pentru mine. Trebuia să preiau articole de la BBC, de exemplu, și să le fac eu să arate bine pe sticlă. Și toată noaptea (da, pe tură de noapte) stăteam și beleam ochii în monitorul ăla. Deci, sincer, chiar nu este stilul meu! Eu am nevoie să interacționez cu oamenii, să merg, să cunosc, să mă bag în seamă, să fiu pusă în tot soiul de situații aiurea. Și asta nu este tot! Ar mai fi de adăugat, cum ar fi faptul că fenomenul Gaga era de preferat oricând în fața, eu știu, unui suport polonez pentru aderarea Turciei la UE.. și ar mai fi, dar nu mai contează acum! Bine că nu era absolut nevoie să mă angajez acolo! Bine că sunt suficienți bani încât să duc aici un trai decent. Bine că sunt dintre ăia norocoși care nu trebuie să facă chestii care nu-i plac! Cel mai mult contează, în momentul de față, faptul că am trecut printr-o experiență care m-a învățat mai multe despre mine. Foarte frumos! :-)

Uf, altele.. da, constat că nu mai sunt capabilă să scriu de una singură fără o nenorocită de notă de subsol. E un reflex de-acum. Un obicei, o meteahnă fără de care nu pot avea un articol, sau un nenorocit de eseu propriu. Și, sincer, îmi pare rău! Din dorința de a face bine la facultate, am scăpat un lucru esențial pe drum, adică Creativitatea. Sper să o recapăt, chiar țineam mult la ea.

Acum am descoperit o variantă de Vivaldi care m-a dat pe spate! Am vrut să le uploadez pe trilulilu, dar nu suportă flacurile. :( Dar este fix acel Vivaldi pe care mi l-am închipuit eu, fără înloriturile eu știu cărui ansamblu, gen Europa Galante (cică ei îs 'ăi mai tari la cântat Vivaldi. Or fi..)

Dacă mai aveți vreme, luați de aici ;-):

http://dl.transfer.ro/Il_cimento_dell_armonia_e_dell_invenzione__from_original_manuscripts__-_F.Biondi__Europa_Galante__Virgi...n_-transfer_ro-09jan-7d02d3.rar

Ne vedem la Paști! :)))